Golanii s-au înnoit. Iliescu nu!

In urmă cu aproape 20 de ani, nişte tineri manifestau împotriva lui Iliescu. Acesta îi cataloga drept „golani“, conform unui tip de gândire moştenit din Moscova sovietică, în care îşi făcuse ucenicia : cine nu aplaudă conducătorul, e duşman al patriei. Sau nebun, după cum susţinea Ceauşescu, pe vremea căruia toţi opozanţii erau internaţi la psihiatrie pentru că, pasămite, numai un dezechilibrat mental putea să fie nemulţumit de o „epocă de aur“ în care îşi cumpăra pâinea pe cartelă şi în care putea să citească doar ce îi dădea voie statul.

Săptămâna aceasta, alţi tineri s-au strâns la uşa lui Iliescu pentru a-l critica. Si pentru a-l întreba, pur şi simplu, de ce a trebuit să moară tineri în 1989 şi de ce a trebuit să vină mineri la Bucureşti. Deja ştiau cum îi va cataloga preşedintele de onoare al PSD şi s-au definit, singuri, drept „Noii golani“. Liderul gorbaciovist nu s-a dezminţit şi a declarat că manifestanţii nu sunt decât nişte „puşlamale de 20 de ani“, provenite din galeriile echipelor de fotbal.

După 20 de ani, în faţa lui s-au aflat alţi oameni. Deşi aceştia au strigat că sunt „noi“, Iliescu tot nu a putut înţelege. Şi a judecat la fel ca în 1990, desconsiderând tinereţea şi dreptul de a-ţi spune părerea, într-un stat liber. Asta în condiţiile în care „noii golani“ nici măcar nu îl atacaseră cu bani sau cu ouă, cum păţise acum câteva luni, ci numai cu vorbe. Vorbe care dor, probabil.

Iliescu încă mai spune că în 1989 a fost o revoluţie, iar el a ajuns la conducerea României ca o emanaţie a acelui spirit revoluţionar. Nu îl mai cred nici babele telenoveliste, mai uşor de convins de felul lor, dar el ne repetă într-una aceeaşi poveste.

Iliescu încă mai consideră mineriadele o reacţie îndreptăţită a societăţii civile.

Iliescu i-a considerat pe Chiţac şi pe Stănculescu demni de a fi numiţi în primul guvern format după căderea regimului pe care îl apăraseră cu preţul vieţii… altora, după cum a decis justiţia.

E clar, nu se va schimba niciodată. Din fericire, se schimbă golanii. Dacă acum 20 de ani era nevoie ca Eugen Ionesco sau Monica Lovinescu să se intituleze şi ei golani, pentru a se delimita de politica lui, astăzi aproape nimeni nu mai ia atitudine la declaraţiile sale. Pentru că nu mai au nici măcar importanţa unui schelălăit de câine bătrân, căruia i se mai aruncă un os doar din milă şi care nu este bătut doar din oareşce respect pentru vârstă. Sunt nule.