noii golani continua revolutia

Cei mai mulţi tineri se simt dezamăgiţi de clasa politică actuală. O dovedeşte prezenţa redusă la vot şi lipsa de interes faţă de tot ce este legat de politică. Majoritatea se mulţumesc să îşi exprime dezamăgirea la o bere sau prin câteva înjurături adresate chipului unui politician care străluceşte pe ecranul televizorului. Alţii au ales să încerce să schimbe ceva. Pe data de 3 martie 2009, când a împlinit 79 de ani, fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a avut parte, pe lângă cadouri şi felicitări, şi de o surpriză neplăcută. 8 tineri, care se autointitulau „Noii Golani“ au sosit în faţa sediului unde urma să aibă loc serbarea zilei de naştere, au aprins lumânări şi au scandat sloganuri anti-Iliescu, acuzându-l pentru morţii de la revoluţie şi din timpul mineriadelor. După ce au fost agresaţi verbal de cei veniţi cu cadouri la Iliescu, intervenţia jandarmilor a pus capăt acestei acţiuni, ei fiind conduşi la secţie. Totuşi, „Noii Golani“ consideră că au avut succes, reuşind să aducă din nou în atenţia românilor problema morţilor din decembrie 1989, pentru care spun că au aprins lumânările.

Nu colaboraţi cu niciun politician şi în spatele vostru nu se află nicio grupare politică. Am înţeles că, de-zamăgiţi de clasa politică, nu aţi găsit niciun model printre oamenii politici ai României. Dar aţi găsit, după cum o dovedeşte şi acţiunea voastră de pe data de 3 martie, exemple negative. Cine mai este la categoria „aşa nu”, în afară de Ion Iliescu?
Toată clasa politică este un ansamblu de exemple negative, de la mic la mare. Nu putem susţine că nu sunt rătăciţi prin Parlament care vor binele ţării, dar aceşti oameni sunt prea puţini şi nu se pot ridica deasupra sistemului. Un sistem format din oamenii instalaţi la putere prin furtul Revoluţiei din mâna oamenilor. Nimic real nu se poate construi pe o minciună şi, de aceea, până nu vom afla adevărul despre ce s-a întâmplat în perioada 1989-1990, vom fi înconjuraţi de ESCU şi de urmaşii lui ESCU.

Care este vârsta voastră şi ce vă amintiţi legat de revoluţie şi de perioada Ceauşescu? Vă întreb acest lucru, pentru că majoritatea celor veniţi să îl felicite pe Iliescu vă reproşau  tocmai că sunteţi prea tineri şi că nu ştiţi despre ce vorbiţi.
Dacă te întreb ce domnitor a făcut posibilă unirea dintre Moldova şi Ţara Românească,  îmi vei zice Cuza. Eu o să te întreb: ai fost acolo să ştii? Aşa e şi cu Revoluţia. Majoritatea dintre noi suntem studenţi, nu am trăit conştient vremurile acelea, dar asta nu ne împiedică să citim, să ne documentăm şi să căutăm criminalii celor peste o mie de oameni care şi-au dat viaţa pentru Libertate si Democraţie.

Aţi avut cunoştinţe, rude, prieteni care au pierdut pe cineva la Revoluţie?
Da, mulţi dintre cei din grupul nostru au rude sau cunoştinţe care au participat, şi-au pierdut un picior, sau chiar viaţa, la Revoluţie. Datoria noastră este să luptăm, cu mijloacele ce ne stau la dispoziţie, astfel încât să nu se instaleze uitarea.

Tot legat de Ion Iliescu, de ce îl consideraţi criminal, în condiţiile în care nu a fost judecat şi nu există probe împotriva lui?
Nu a fost judecat, pentru că o mare parte din anii de după Revoluţie, el şi ai lui au fost la putere. Dar, legat de probe, acest lucru nu este adevărat. De ani buni, Procuratura Militară  strânge probe împotriva acestui criminal, iar Ion Iliescu are statutul de învinuit în dosarul mineriadelor. Problema este că rămăşiţele comuniste se află încă în sistem, iar sistemul juridic încetineşte pe cât posibil judecarea dosarelor Revoluţiei şi mineriadelor. Din această cauză, Asociaţia 21 Decembrie 1989 a dat statul român în judecată la CEDO,  pentru a-i obliga să soluţioneze cu maximă celeritate dosarele. Ce ciudat sună, statul român împotriva românilor! Pentru că nu ştiu câţi dintre noi ne mai simţim identificaţi cu statul român.

Înainte de 3 martie, vi se mai întâmplase să fiţi primiţi undeva atât de ostil, chiar cu violenţă (fie ea verbală sau fizică)?
Sincer, reacţia aplaudacilor lui Ilici ne-a adus aminte de secvenţele din Filmul Piaţa Universităţii, realizat de Stere Gulea, în care minerii erau aplaudaţi pentru “eliberarea” Pieţei Universităţii de femei pe faţa cărora se putea citi “inteligenţa”.

Ce s-a întâmplat pe 3 martie, când aţi fost duşi la secţia de poliţie?
Cadre aparţinând Unităţii Militare 575 din Fortul Măgurele ne-au reţinut fără bază legală,  încălcând cele mai elementare drepturi garantate de Constituţie: articolul 23, privind libertatea individuală şi articolul 25, privind libertatea de circulaţie. Ulterior, împotriva voinţei noastre, am fost reţinuţi şi transportaţi la Secţia de Poliţie nr. 1 din Bucureşti, unde am fost trataţi ca şi cum noi am fi criminalii: am fost amprentaţi şi fotografiaţi. Cei care au refuzat au fost ameninţaţi cu arestarea pentru 24 de ore. Cinci persoane au fost amendate cu 200 lei pentru „expresii jignitoare adresate unui grup de persoane de vârsta a treia, fapt ce a dus indignarea acestora“. O a şasea persoană a fost reţinută fiindcă avea un articol vestimentar punk-rock ce a fost considerat armă albă! Este vorba de un lanţ prins la pantaloni, pe care îl poartă toţi tinerii pe stradă. Apoi a fost eliberat fără proces-verbal.  Tânărul a aflat din presă că i s-ar fi făcut dosar penal… fiindcă este rocker.

Aţi organizat o serie de manifestări şi în Republica Moldova. Care a fost comportamentul autorităţilor de acolo, comparativ cu cele din România?
Sincer, metodele de lucru sunt aceleaşi, deşi noi personal nu am suferit consecinţe directe  în Basarabia. Ce ţi-e regimul comunist de acolo, ce ţi-e “democraţia” românească!
Ba, din contră, în Basarabia adunările sub 50 de persoane nu necesită autorizare, iar  amendă nu poţi primi din partea jandarmilor, nu te pot sancţiona nişte oameni care nu au studiile necesare pentru a discerne faptele. Bineînţeles, de o parte şi de alta a Prutului, abuzurile forţelor de ordine sunt la ordinea zilei.

Din ce oraşe sunteţi? Printre voi se numără şi români din Basarabia?
Avem membri în majoritatea oraşelor din România, fie că se numesc Timişoara, Vaslui,  Orhei sau Chişinău. Aşteptăm şi Craiova, unde, deşi până acum am avut oameni care ne-au sprijinit, nu am găsit persoane pe care să ne bazăm 100%. Dacă printre cei care văd acest interviu sunt tineri interesaţi de acţiunile noastre, îi aşteptăm să ne contacteze…

Am înţeles că nu sunteţi legaţi de niciun partid. Dar asta nu exclude existenţa unei orientări politice. Mai precis, atitudinea hotărâtă împotriva comunismului şi a efectelor  negative ale acestuia (morţii de la Revoluţie, separarea Basarabiei de România) pot indica o apropiere a voastră de dreapta politică. Este adevărat, sau refuzul hotărât al stângii nu înseamnă în mod obligatoriu o apropiere de dreapta?
Mulţi încearcă să ne asocieze diferitelor mişcări politice, să ne catalogheze de dreapta,  legionari, anarhişti sau cine mai ştie cum. Nu suntem nici verzi, nici roşii, nici de dreapta,  nici de stânga. A fi român adevărat nu înseamnă că trebuie să fii de dreapta, ci înseamnă  să fii om. Patriotismul şi dragostea de ţară nu presupun aderenţa la ideologiile politice, stau în firea lucrurilor. A respinge comunismul este, de asemenea, un lucru natural,  ţinând cont de utopia teoriei acesui sistem şi de crimele abominabile comise de comunişti  împotriva românilor. Împărţirea românilor în dreapta şi stânga, în studenţi şi mineri, în  burghezi şi proletari, în ţigani şi unguri nu face decât să ne divizeze, într-o realitate în  care numai uniţi putem constitui o forţă.

Care este cea mai mare satisfacţie pe care aţi trăit-o în urma unei acţiuni a grupului  vostru? Când v-aţi dat seama că, prin faptul că aţi luat atitudine, chiar aţi reuşit să  schimbaţi ceva?
Fiecare din acţiunile noastre au reuşit să schimbe, câtuşi de puţin, cursul lucrurilor.  Amintesc aici unul din primele noastre mitinguri. Aflasem de un grup de liceeni din Chişinău care, după ce denumirea liceului lor fusese schimbată din româno-francez în  moldo-francez, au comis  ceea ce unii consideraseră un act de huliganism. S-au urcat pe  liceu, au dat la o parte ruşinea cu “moldo” şi au pus în loc o hârtie cu ROMÂN. Ei bine,  pentru asta ei au fost cercetaţi penal şi riscau închisoare. Nimeni în România nu ştia de  acest caz, a trebuit să mergem la ziare, la televiziuni, am organizat un miting în faţa   ambasadei Moldovei şi am reuşit popularizarea cazului. Cei patru băieţi care au comis  „actul de huliganism“ au putut veni să studieze în România şi acum sunt prieteni buni cu noi.

Insistaţi pe importanţa libertăţii şi a democraţiei. Cum înţelegeţi voi aceste valori şi ce  credeţi că nu este în regulă cu ele în România de azi?
Libertate şi democraţie sunt două cuvinte ce sintetizează doleanţele oamenilor ce au ieşit în stradă în decembrie 1989. Noi considerăm că e de datoria noastră să le continuăm  lupta, pentru a ne putea exprima liberi opiniile. Doar că e cam greu atunci când, în secunda doi după ce îndrăzneşti să ridici glasul împotriva unei nedreptăţi, jandarmii te saltă, sub diferite pretexte. Noi considerăm că e de datoria noastră să milităm pentru  democraţie, ca opus al totalitarismului, al dictaturii. Înţelegem democraţia ca exprimare  liberă a voinţei poporului, din mai multe variante. Din păcate, cei care au făcut parte din PCR înainte de 1989 s-au împărtit acum în diferite tabere şi dau impresia unor bătălii  doctrinare, când de fapt ei se trag din aceeaşi mamă. Când cineva caută să aibă o părere aparte, i se dă rapid în cap. Democraţie şi Libertate autentice…

Cristian Ene, 12 martie 2009

Golanii s-au înnoit. Iliescu nu!

In urmă cu aproape 20 de ani, nişte tineri manifestau împotriva lui Iliescu. Acesta îi cataloga drept „golani“, conform unui tip de gândire moştenit din Moscova sovietică, în care îşi făcuse ucenicia : cine nu aplaudă conducătorul, e duşman al patriei. Sau nebun, după cum susţinea Ceauşescu, pe vremea căruia toţi opozanţii erau internaţi la psihiatrie pentru că, pasămite, numai un dezechilibrat mental putea să fie nemulţumit de o „epocă de aur“ în care îşi cumpăra pâinea pe cartelă şi în care putea să citească doar ce îi dădea voie statul.

Săptămâna aceasta, alţi tineri s-au strâns la uşa lui Iliescu pentru a-l critica. Si pentru a-l întreba, pur şi simplu, de ce a trebuit să moară tineri în 1989 şi de ce a trebuit să vină mineri la Bucureşti. Deja ştiau cum îi va cataloga preşedintele de onoare al PSD şi s-au definit, singuri, drept „Noii golani“. Liderul gorbaciovist nu s-a dezminţit şi a declarat că manifestanţii nu sunt decât nişte „puşlamale de 20 de ani“, provenite din galeriile echipelor de fotbal.

După 20 de ani, în faţa lui s-au aflat alţi oameni. Deşi aceştia au strigat că sunt „noi“, Iliescu tot nu a putut înţelege. Şi a judecat la fel ca în 1990, desconsiderând tinereţea şi dreptul de a-ţi spune părerea, într-un stat liber. Asta în condiţiile în care „noii golani“ nici măcar nu îl atacaseră cu bani sau cu ouă, cum păţise acum câteva luni, ci numai cu vorbe. Vorbe care dor, probabil.

Iliescu încă mai spune că în 1989 a fost o revoluţie, iar el a ajuns la conducerea României ca o emanaţie a acelui spirit revoluţionar. Nu îl mai cred nici babele telenoveliste, mai uşor de convins de felul lor, dar el ne repetă într-una aceeaşi poveste.

Iliescu încă mai consideră mineriadele o reacţie îndreptăţită a societăţii civile.

Iliescu i-a considerat pe Chiţac şi pe Stănculescu demni de a fi numiţi în primul guvern format după căderea regimului pe care îl apăraseră cu preţul vieţii… altora, după cum a decis justiţia.

E clar, nu se va schimba niciodată. Din fericire, se schimbă golanii. Dacă acum 20 de ani era nevoie ca Eugen Ionesco sau Monica Lovinescu să se intituleze şi ei golani, pentru a se delimita de politica lui, astăzi aproape nimeni nu mai ia atitudine la declaraţiile sale. Pentru că nu mai au nici măcar importanţa unui schelălăit de câine bătrân, căruia i se mai aruncă un os doar din milă şi care nu este bătut doar din oareşce respect pentru vârstă. Sunt nule.